Demiurgul cel bun

Așa aș numi Dumnezeul care își pogoară Grația Divină în timpul transcenderii sau neantizării sufletului unuia dintre părinți, în general cel de sex opus persoanei în cauză.

Moarte, e un cuvânt prea anost ca să conștientizăm că legătura cu al nostru tată sau mamă, care tocmai s-a rupt, ne-a încărcat cu o forță imensă de a stăpâni cârmele prin oceanul agitat al vieții.

Oricât de rațional am vrea să gândim ni se relevă prin terțe teorii că spiritul stăpânește materia.

Însuși cuvântul religie își are proveniența din latinescul „religere” și înseamnă relegarea omului cu Dumnezeu, iar noi ne dăm coate în biserică și ne grăbim să judecăm, uitând de El.

Există o legătură atât de puternică între mame și fii, încât la încarnarea spiritului în făt, Universul și Creatorul vor conlucra pentru a-i pregăti venirea sa în imanența lumii materiale.

El și-a ales deja părinții și deși nu-și amintește asta, nu trebuie să emită judecăți sau să-i renege, nu trebuie să-i condamne, ci doar să înțeleagă că viața lui e un periplu înspre echilibrarea neajunsului de a te fi născut.

Nu ai de ce să înjuri și să blestemi că nu ai de la părinți. De la ei ai o viață și ai toată lumea la picioare.

Trebuie să ai credință și nu încredere. Încrederea este acceptarea intelectuală a unei ipoteze, până la verificarea ei.

Să crezi că vei reuși și o vei dovedi cu o grație inimitabilă!

Nu te grăbi să-i judeci, să-i hulești, e misiunea ta să faci față neajunsurilor și provocărilor.

Deși sunt împotriva „haitei”, viața fără familie este o penitență pe fundul oceanului.