Un alt ciclu s-a încheiat

Un alt ciclu s-a încheiat.

L-am început acum 3 ani, cu convingerea că e suficient să știi. Astăzi, știu doar că cel mai important e să fii.

Majoritatea obținem bucurie, satisfacție și împlinire din a-i ajuta pe ceilalți, însă de cele mai multe ori, îi ajutăm pentru nevoia noastră de a ne supune autorității morale interne și pentru momentele în care noi am avut nevoie de ajutor și nu a fost nimeni acolo.

În realitate, doar cel care a răzbit în fața propriei suferințe poate fi ghid în suferința altuia. Cel care a reușit să înlocuiască „trigger”-ul cu compasiune și învinovățirea cu asumare și responsabilitate. Cel care nu se teme să vorbească de lacrimi și vulnerabilitate, iar oglinzile în care își vede umbrele nu mai sunt acoperite cu negare și respingere, ci îmbrățișate.

Cuvântul θεραπεία (therapeía), care în limba greacă înseamnă și îngrijire, arată responsabilitatea pe care noi, profesioniștii din acest domeniu, ar trebui să o avem față de durerea celuilalt. O responsabilitate ce se încadrează în normalitate în momentul când viața este trăită cu compasiune, din inimă, prin inimă.

Viața nu este suferință; deși durerea există, suferința este opțională. De cele mai multe ori pare calea mai ușoară decât cutia Pandorei pe care evităm să o deschidem, respectiv sufletul îndurerat.