Viața începe

Viața începe în momentul în care devii „treaz” și nu vorbesc de diminețile mohorâte în care automatismele societății te înrobesc. Vorbesc despre momentul în care faci diferența dintre cunoaștere și conștientizare. Despre momentul în care „a ști” înseamnă „a înțelege”, clipa în care dintr-un simplu pion devii observator. În momentul în care înțelegi că nu ai nevoie să explici nimic pentru că cine înțelege nu are nevoie de explicații. Un om obișnuit nu dă nicio direcție pe termen lung acțiunilor sale și astfel e ca o barcă care este purtată de valuri încoace și încolo, când de-un val, când de altul doar pentru că ea nu vrea să ajungă nicăieri.

Viața începe în momentul în care devii sincer cu tine, fără menajamente și cu curajul de a accepta că totul ți se întâmplă datorită ție sau din cauza ta. În momentul în care îți dai seama că ți-ai impus bariere și ceri ajutor la Divinitate încercând să le depășești pentru că toți au uitat de Dumnezeu și ridică ochii către cer doar în momentul în care nu mai au încredere în forțele proprii.

Totul este atât de simplu în momentul în care realizezi că gândurile tale pe care le transformi în cuvinte, apoi în fapte și obiceiuri, devin soarta ta. Fără citate din Cioran, Kant sau Seneca pentru că toată filosofia este un mod abstract de a-l găsi sau renega pe Dumnezeu sub diverse forme fără a fructifica esența.

Trebuie să înțelegem că nu există „trebuie”, suntem într-o continuă mișcare pentru „a avea”, când de fapt „a fi” reprezintă calea.

Când vom înțelege că „nimic” este totul și doar prin renunțare devenim liberi, pentru că nevoia la rândul ei naște alte lipsuri. Vom deveni liberi când vom înțelege că fericirea nu trebuie să fie condiționată de cineva sau ceva, ci de propria existență și de faptul că Dumnezeu este în fiecare dintre noi, iar Ego-ul și competiția sunt niște factori secundari ai societății care transformă oamenii în lei însetați.

Ne luptăm unii cu alții, iar cei iluminați își iau partea lor de profit. Un lucru demn de apreciat, doar nu o să behăi!

Dacă am înțelege cu toții ca noi să fim schimbarea pe care vrem să o vedem în lume n-am ajunge în situația de „Ordo ab Chao” – ordine prin haos, acestea reprezentând două polarități ale aceleiași esențe.

Măcar de-am fi cu toți egoiști adevărați și am conștientiza că ne dorim binele, n-am putea face rău altora prin acțiuni dăunătoare pentru că am ști că totodată răul se va răsfrânge și asupra noastră. Așa cum prin haos există ordine, orice polaritate este interdependentă.

Când vom înțelege că binele și răul sunt doar puncte de vedere și le vom putea cataloga ca binele, în ceva favorabil, atunci vom înțelege că suntem într-o rutină înspre nimic, dar nu acel nimic prin care atingem NIRVANA, ci în sensul de inutil sau iluzie.

Când vom înțelege că frica naște monștrii, nu ne vom mai lăsa manipulați de religii care ne îndoctrinează cu un Dumnezeu care ne pedepsește, când de fapt, Dumnezeu este iubire pură.

···

Și acum spune-mi, cât ești de bogat? Câte lucruri pe care nu le poți cumpăra cu bani, deții? Poți, oare realiza cât ești de inconștient și că nu posezi nimic, nu ești stăpân pe mintea sau sentimentele tale?

O veste bună te poate aduce într-o stare de tulmescență, iar în câteva secunde poți ajunge la anxietate auzind că a fost doar o iluzie. Ești sclavul propriei tale minți în nopțile prea lungi când blestemi că nu e așa cum voiai tu, căutând terți cărora să le găsești vina.

Cu toții aleargă după bani și nici nu le știe secretul. Banii au o energie specială și vor fi întotdeauna la cel care îi onorează și îi respectă, la cel care nu va pune stăpânire pe dobândirea lor, la acela care nu va strânge cu meschinărie, dar nici nu va face risipă.

Nu „avem timp” sau „timpul trece”, „vreau să-mi omor timpul”, o mie de expresii pentru ceva ce, demonstrat, nu există. Folosim ceasuri, ne stabilim întâlniri, programăm evenimente când de fapt, totul se întâmplă aici și acum. Trăim într-o iluzie, când de fapt timpul și măsurarea lui e doar mișcarea pământului pe axa eliptică. Muncim înspre nimic, suntem doar o mică rotiță într-un mare sistem ce ne-a făcut să credem că avem nervi. O întreagă varietate de ispite gata să ne facă să muncim și să ne îndatorăm.

De-ai putea ști că viciile nu-ți aduc fericirea și ți-ai aminti că înainte să le încerci erai fericit, ai ști că ele îți aduc neliniștea. De ce ai vrea să-ți otrăvești corpul și mintea dacă zici că iubești viața sau pe semenii tăi? Și dacă n-o faci nu iubești, zi-mi un motiv pentru care nu te sinucizi?

Citim cărți, articole, le dăm dreptate unora și altora, dar de ce totuși nu schimbăm ceva la viața noastră? Pentru că ne este teamă, teamă de necunoscut, teamă de a fi diferit și etichetat.

Dacă am putea cuprinde în cele cinci simțuri metafizicul, toți ne-am opri în loc și n-am înțelege de ce ne complicăm viața. Mulți vor citi ce scriu și cei mai mulți dintre cei mulți vor considera să eticheteze totul cu erezie de teama că dacă am dreptate, ce mai fac ei cu viața și convingerile lor? De ce ar renunța la ego, la mânie, la ură, invidie, lăcomie și le-ar înlocui cu umilință, iubire, fericire, castitate?

···

În momentul în care te vei cunoaște pe tine însuți, îți vei da seama că ești ca o oglindă. Vei găsi neplăcut la alții ceea ce nu apreciezi la tine, dar de cele mai multe ori nici nu știi că o faci. Vei întâlni persoane care îți seamănă, vă veți minți reciproc, fără să vă dați seama cât de meschine și bolnăvicioase sunt majoritatea relațiilor interumane și cum fiecare caută să fie mințit prin aprecieri iluzorii și afecțiune forțată.

Cât de tare te va durea când vei realiza că te-ai născut gol și singur și așa este toată viața? Că pe nimeni nu interesează de tine și de problemele tale, ci fiind doar curioși? Cum spune și Kaballa „m-am născut din intenția de a dărui și toată viața e un ciclu continuu de a primi și dărui”.

Am fost educați și spălați pe creier că trebuie să trăim în haită, să socializăm. Avem nevoie de cluburi și evenimente nule să ne etalăm cu măștile pe față încercând să găsim oameni sinceri care să ne ofere afecțiune și apreciere.

Trăim după niște valori sociale departe de orice fel de motivație. Mai bine aș merge ziua cu un fel de felinar aprins în căutarea unui om cinstit.

Trăim într-o repetitivitate infinită, iar istoria caută să ne învețe din eșecuri sau succese, dar totuși ignorăm.

Premisa că nu e nimic nou sub soare va rămâne valabilă până ne vom sinucide ca planetă sau specie.

În viziunea mea, societatea utopică va lua naștere când, prin teoria ciclicității, într-un viitor nu-l vom mai eticheta și crucifica pe Iisus și vom conștientiza ce a vrut să spună. Poate data viitoare va explica pe înțelesul tuturor.