Fiul mucegaiului din mașina de spălat vase

Pe măsură ce vara se așterne în curțile invadate neprielnic atât de buruieni cât și de buruiană, atât de dur încât nici ochiul rău nu le poate ofili.

Dincolo de curți, se află o casă. În casă, se află o mașină de spălat vise, sau vase.

După o lungă perioadă de dezinteres existențial, indiferență și odoare, în vidul umed ancestral, se află farfurii ce ar mai mânca și tacâmuri cu rău de mișcare.

O comunitate restrânsă, izolată de pseudoperfecțiunea curățeniei exterioare, își creează propriile reguli și propria viață.

Iar cum viața nu poate fi stăvilită sau oprită, dar nici creată din nimic, natura vine și deschide noi orizonturi biologice chiar și în cele mai precare medii.

De-aș primi noul cu teamă, m-aș fi mirat să găsesc în această comunitate a mașinii de spălat vase, o familie. Așa cum psihologii spun că un copil este simptomul familiei, mucegaiul din mașina de vase are propria familie interdependentă ce naște nori. O corolă pufoasă zăcea pe farfuriile nesătule de resturile rămase, iar în afara ei, ca într-un loc de joacă, zăcea un mucegai mai mic.

Dilema filosofică care mă pune în dificultate: micul mucegai, va fi tot un proscris?